Moșul SSE vizitează copiii cu sindromul down

Societatea Studenților Europeniști

Moșul SSE vizitează copiii cu sindromul down

„Ediția 2018 a proiectului caritabil „Moș Crăciun pentru fiecare” a avut în vedere Asociația AGA, pentru copiii cu sindromul Down. În ciuda faptului că familia SSE a fost cea care a dus cadouri copiilor, tot noi suntem cei care au plecat cu un cadou de neprețuit.

Activitatea a început cu câteva zile în urmă prin strângerea de fonduri. SSE, așa cum am cunoscut-o eu, este o societate extrem de creativă, de aceea a organizat o licitație mai aparte, strict pentru membrii voluntari, urmată de un party caritabil pentru toată lumea. Cu banii strânși au fost cumpărate cadourile copiilor.

SPECIAL este adjectivul perfect pentru a descrie copiii cu sindromul Down. Sincer să spun am avut o mică reținere în a participa la proiect deoarece nu am mai întâlnit persoane cu acest sindrom și nu am mai luat parte la astfel de proiecte. În dimineața respectivă mi-am pus întrebarea  dacă să merg sau nu. Am mers.

La intrarea în casă un băiețel ne întâmpina, iar restul copiilor ne așteptau cuminți. Erau atât de nerăbdători, fericiți și inocenți, îmbrăcați în ie albă. Am intrat cu toții într-o cameră, iar atunci mi-am dat seama că nu eu sunt cea care oferă, ci eu primesc. Ne-au primit între ei și au început să colinde. Colind după colind sporea spiritul Crăciunului, iar emoțiile creșteau cu fiecare melodie.

Stăteam și admiram dragul cu care ne cântă și cum pun suflet în ceea ce fac; am fost copleșită de aceste emoții.

După ce au cântat, Cristi, micul dirijor, își voia cadoul. Am împarțit toate cadourile, dar pentru acești copii nu lucrurile materiale contau, ci faptul că am fost la ei. Voiau să împartă cu noi tot ce au primit. Unul dintre copii m-a prins de mână, m-a mângâiat și a zâmbit larg. E uimitor câtă iubire și afecțiune se află într-un suflet de copil special. La întrebarea „Pot să te îmbrățișez ?”, Mara mi-a răspuns „Chiar te rog!”.

Pe lângă copii, am admirat părinții și oamenii care îi îngrijesc, puterea cu care stau în fața lor și răbdarea de care dau dovadă zilnic.

Înainte de a pleca, fiecare copil ne-a salutat și mulțumit încă o dată. Nu am avut puterea necesară, dar voiam să le spun fiecăruia în parte că eu le mulțumesc.

Copiii speciali m-au făcut să realizez că fericirea nu constă deloc în lucruri materiale, ci în timpul oferit celorlalți. Afecțiunea e puținul pe care îl oferim, dar, dacă o primești, e o bucurie fără  margini. Zâmbetele nu ne costă nimic, iar noi, cei care nu suntem speciali cam uităm să zâmbim din tot sufletul. Pentru toate acestea și pentru faptul că m-au făcut să apreciez viața mai mult, le mulțumesc.

Această experiență este unică deoarece te alegi cu lecții de viață și de aceea vreau să mulțumesc Societății Studenților Europeniști și tuturor voluntarilor că fac posibil ca acest proiect să ia amploare în fiecare an.”

– Paula Gava

Un răspuns

  1. Bogdan Viorel spune:

    Noi va multumim ca a-ti trecut pe la noi si a-ti ajuns sa ne cunoasteti putin
    Cum a-ti scris nu cadourile conteaza la Cristi si daca puneati o piatra in cadou la fel se bucura el se bucura pt orice primeste la el conteaza gestul si s-a bucurat ca l-ati aplaudat dupa ce a colindat
    Daca stai mai mult langa acesti copii apreciezi altfel viata
    Va multumim inca o data oameni frumosi

Lasă un răspuns