Votul – alegerea ca drept și responsabilitate

O istorie a votului  poate fi redactată cu destulă lejeritate intelectuală. De la comuna primitivă, trecând prin regalitățile antice la formațiunile medievale și până la modernitatea statală, votul a fost prezent, într-o formă sau alta. Modificări au suferit doar factorul numeric al votanților, obiectul implicit al votului și, poate cel mai important, puterea efectivă a votului. Acum votul are puterea de a pune oameni în fruntea statelor, de a-i pune la pământ, de a influența jocul politic internațional și de a schimba cursul istoriei. Votul preschimbă numărul în voință. Este metamorfoza orientării conștiente a omului spre realizarea unor scopuri și idealuri și efortul constant depus în această direcție. Dar mai mult de atât, ce înseamnă votul?

Fie că vorbim de cel pentru parlament, președinte, reprezentant de an sau șef de scară de bloc, votul are o semnificație mult mai profundă decât simpla nuanță politică. Votul, deși vine de cele mai multe ori sub forma unei ștampile și unui număr, care cu cât este mai mare cu atât capătă și mai multă putere, adevărata lui valoare trebuie căutată în sens invers. Într-adevăr, „Unde-s mulți puterea crește”, dar acei „mulți” sunt „puțini” adunați la un loc. Iar acei „puțini” sunt indivizi ce orbitează în jurul unei idei. Votul, pentru fiecare dintre noi, fără excepție, este expresia vie a umanității. Libertate, liber arbitru, alegere, responsabilitate. Este mai mult decât un drept pe care-l avem din fașă, însă pentru care generații consecutive au plătit cel mai mare preț. Este o responsabilitate pe care o avem față de ei și, mai ales, față de noi. Fiindcă nu suntem mașinării programate să urmeze niște comenzi, fiindcă nu trăim în afara bulei sociale, fiindcă avem datoria față de propria persoană de a alege și de a ne asuma ceea ce am ales.

Astfel, nu există diferențe de fond între a vota șeful clasei a V-a, a vota reprezentantul în Consiliul Facultății, a vota parlamentarii sau a vota șeful statului. Votul e vot! Diferența se află în rezultat, însă importanța actului în sine este mereu aceeași, dat fiind faptul că, prin acest mijloc, este exprimată individualitatea. UNU devine MULȚI, dar rămâne UNU. Prin vot, individul devine persoană, devine „ homo socius”, luând parte la viața cetății. Se preschimbă în ceva mai important decât el, fără să-și piardă din valoare în oceanul de individualități.

Oamenii sunt liberi. Libertatea presupune alegere. Alegerea implică responsabilitate. Iar expresia practică a responsabilității este votul. Binomul vot-responsabilitate este unul indisolubil, iar cetatea construită pe fundamentele implicării civice active a fiecărui membru este inexpugnabilă.

Dintr-un an electoral într-altul. Dacă anul trecut ne-am ales europarlamentarii și președintele țării, anul acesta avem în fața noastră alegerile parlamentare și pe cele locale. Mai mult de atât, pe 16 ianuarie ne vom confrunta cu încă un set de alegeri, de data aceasta mai apropiate ca însemnătate de noi, studenții. Vorbim desigur de alegerile pentru reprezentanții studențești în forurile superioare ale Facultății de Studii Europene. Astfel, noile rezoluții individuale din noul an vor veni la pachet și cu o nouă echipă care va milita pentru interesele și drepturile studenților la nivelul Consiliului Studenților Facultății de Studii Europene.

Super-studenții și super-voluntarii și-au pregătit deja arsenalul discursiv, iar planul managerial de acțiune este numai gata să fie pus în aplicare. Tot ce le mai lipsește este sprijinul vostru. Doar cu implicarea fiecăruia dintre noi se poate asigura un învățământ universitar de calitate precum și un mediu academic sănătos în care să dispunem de posibilitatea de a ne dezvolta personal și profesional.

Așadar, cheia schimbării este în mâinile tale! Fă-ți vocea auzită pe 16 ianuarie 2020! O voce=un vot! Un vot=un pas înainte! Votează schimbarea pe care vrei să o vezi la tine în facultate! Votează-ți reprezentanții în Consiliul Studenților Facultății de Studii Europene!

-George Luțu Pristavu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *