
Cu o lună în urmă, în perioada 28 februarie – 5 martie, a avut loc a III-a ediție a proiectului nostru, Academic Writing Week, proiect local, destinat tuturor studenților Universității Babeș-Bolyai.
De data aceasta ne-am revăzut fizic, după două ediții online, cu noi forțe, cu training-uri și workshop-uri informative, seri sociale menite să ne apropie, joculețe interactive și participanți și voluntari plini de energie!
Prin acest proiect ne-am propus dezvoltarea abilităților și competențelor de scriere academică ale studenților UBB, facilitate de către cele 5 zile de training-uri și workshop-uri specializate, pentru a îi inspira pe studenți să participe activ în demersurile de cercetare și inovare ale universității.
Misiunea proiectului a fost dezvoltată în vederea ameliorării mai multor probleme identificate, precum: lacunele curriculare în materie de cercetare și scriere academică, lipsa activităților extracurriculare la nivel local care să încurajeze implicarea studenților în cercetare și rata înaltă de abandon universitar în România (43,8%), mai ales în anii terminali de studiu.
Academic Writing Week consolidează, astfel, un mediu propice în care participanții săi contribuie la creșterea comunității de cercetare academică, precum și îmbunătățirea actului educațional al UBB, și devine liantul dintre acești doi actori importanți ai universității.
Gala de deschidere
Prima zi a proiectului, 28 februarie 2023, a început cu oportunitatea de a cunoaște participanții, voluntarii și coordonatorii, prin gala de deschidere, unde i-am avut ca invitați pe reprezentanții Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga”.
Voluntarii departamentului de Relații Externe al SSE ne-au venit în ajutor pentru prezentarea galei, totodată având plăcerea de a le asculta pe Irina Fodor, manager de proiect, și Diana Donciu, supervizoarea proiectului, care ne-au adresat câteva cuvinte despre demersul Academic Writing Week.
Pentru a ne destinde puțin și a ne cunoaște mai repede, voluntarii departamentului de networking ne-au înveselit cu joculețe ce implicau clasicele steluțe SSE-iste, de data aceasta ascunse! De asemenea, participanții au fost întâmpinați cu „goodie bags”, încurajându-i, astfel, să ne fie alături pe tot parcursul proiectului!
Mărțișorul cu AWW
Echipa AWW a sărbătorit venirea primăverii prin primele training-uri, Importanța tezei și a temei de licență și Criterii de evaluare ale unei lucrări științifice în domeniul socio-uman. Acestea au fost ținute de către primii traineri ai proiectului, Marius Grad, lector la Facultatea de Istorie și Filosofie, și Oana Boc, lector univ. dr. la Facultatea de Litere.
Fiindcă suntem atât eroi ziua, cât și noaptea, echipa Academic Writing Week a continuat cu o seara socială de board games, alături de participanți, la The Coffee Factory.
Desfășurarea proiectului
2 martie a marcat a doua zi de training-uri interactive, susținute de Adrian Ludușan, lect. dr. univ. la Facultatea de Studii Europene, și Adrian Corpădean, conf. dr. și decan al Facultății de Studii Europene.
Aceștia ne-au explicat aspecte importante în cadrul temelor Structura unei lucrări academice și Lucrarea științifică – ce limbaj abordăm.
Ziua următoare am continuat activitatea proiectului cu alte două training-uri, unde am învățat despre Metodologii de cercetare alături de Lucian Butaru, lect. dr. la Facultatea de Studii Europene și ne-am exersat abilitățile de Public Speaking alături de Iulia Moldovan.
Am finalizat ziua productivă cu o seară socială plină de provocări amuzante, ce ne-au pus la încercare cunoștințele acumulate în cadrul training-urilor!
Finalul zilelor de activitate ale Academic Writing Week a constat în două training-uri, primul pe tema Plagiat – cum citez corect. Sisteme de citări, susținut de Monica Zaharie, prof. univ. la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, iar al doilea în cadrul căruia am învățat să ne gestionăm emoțiile împreună cu psiholog Larisa Dărăban.
Gala de încheiere
5 martie 2023 a marcat finalul proiectului nostru drag! Participanții au avut ocazia de a afla informații valoroase de la alumni și de a fi premiați la gala de încheiere. Emoția din cadrul AWW a fost evidențiată de momentul în care coordonatorii și voluntarii au fost premiați și felicitați pentru implicarea lor!
Părerile participanților
Am întrebat participanții ce părere au avut despre ediția de anul acesta a proiectului Academic Writing Week şi am fost fericiți să aflăm că atât speakerii, informațiile şi networking-ul obținut în urma derulării proiectului, le vor fi de ajutor pe parcursul studenției, dar şi într-o ulterioară activitate profesională.
“Este prima oară când am participat la acest proiect și consider că Academic Writing Week este un proiect dedicat tinerilor care îi ajută să se dezvolte, să dobândească noi competențe și să se integreze în comunitatea studențească; participând la astfel de evenimente și cunoscând oameni, acumulăm experiențe și numai lucruri pozitive prin ceea ce experimentăm.” – Ana-Maria Trandafirescu, Facultatea de Studii Europene
“Mi s-a părut un eveniment foarte interesant, pentru că am putut primi feedback, am vorbit cu oameni care nu ne sunt profesori și prin implicarea lor, cât și a voluntarilor, s-a creat o atmosferă cât mai plăcută; am aflat și de existența altor resurse reușind să ne analizăm gândurile și să ne reevaluăm scopurile după primirea feedback-ului.” – Alexandra-Cătălina Perju, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării
Mulțumiri
Dorim să mulțumim tuturor celor care au contribuit la această ediție de neuitat a proiectului Academic Writing Week.
Multe mulțumiri echipei de proiect, managerului de proiect Irina Fodor pentru organizarea acestei ediții, coordonatorilor: Roberta Dragoș, Diana Gănescu, Teodor Chita, Georgiana Pal, Ioana Manea, Alexandru Iacob, pentru buna desfășurare a lucrurilor și, de asemenea, mulțumiri voluntarilor care au dat dovadă, încă o dată, de implicare.
Dragi participanți și traineri, vă mulțumim și vouă pentru participarea activă și pentru interesul de care ați dat dovadă pe parcursul tuturor sesiunilor susținute la Academic Writing Week.
Acest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea Biroului de Conducere care ne-a ajutat la fiecare pas și care ne-a susținut în toate demersurile atingerii obiectivului nostru.
Mulțumim și partenerilor: Daisler, Cofetăria Arta, The Coffee Factory și Casa de Cultură a Studenților ,,Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, pentru suportul oferit și pentru încrederea pe care au avut-o în echipa noastră și în misiunea acestui proiect!
Sperăm că v-ați bucurat de ediția fizică de anul acesta și abia așteptăm să ne revedem și la anul!
Cu drag,
Alexandru Ciobotaru, Diana Gănescu, Irina Dobrinescu, Andrada Rusu și Emmanuela Tomev
Photo credits: Roberta Dragoș, Ramona Dumitrache, Diana Gănescu și Paul Miron
Ne găsiți pe:
Facebook: Academic Writing Week
Instagram: @academicwritingweek