Participarea activă a studenților facilitează optimizarea semnificativă a calității studiului. 

 În fiecare semestru, prin intermediul platformei online Academic Info, sunt disponibile chestionare de evaluare a cursurilor și seminarelor. Actual, începând cu data de 10 decembrie 2018 și până în 13 ianuarie 2019, se desfășoară evaluările pentru semestrul I al anului universitar 2018-2019. Acestea sunt anonime, implicit, neinfluențând notarea din examene la disciplinele evaluate. Chestionarele sunt disponibile în limba română, maghiară, engleză și germană, fiind accesibile unui număr cât mai mare de studenți. 

 Profitând de această oportunitate, ne putem implica activ în îmbunătățirea parcursului nostru academic. Feedback-ul este esențial pentru ajustarea stilului de predare al profesorilor, întrucât acesta să se plieze pe nevoile și cerințele noastre. Este, de asemenea, avută în vedere și calitatea informațiilor care trebuie furnizate, acestea fiind esențiale pentru pregătirea eficientă a studenților ca viitori actori pe scena pieței forței de muncă.

Vă încurajăm cu tărie să vă exercitați dreptul de a evalua activitatea cadrelor didactice, acestea setând tonul dezvoltării voastre atât pe plan profesional, cât și pe plan personal!

Articol redactat de: Cristiana Cristea

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *